A******** D* P********** M******** C****
ReclamantG**** L*****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari „MENUMORUT CONTA’’, , în contradictoriu cu pârâtul GHITA LUCIAN, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 7607,9 lei, reprezentând cheltuielile de întreţinere restante pe perioada decembrie 2016 - mai 2019 şi suma de 4834,04 lei reprezentând penalităţile de întârziere aferente, calculate până la data de 18.06.2019. Penalităţile se vor achita şi în continuare, în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului, dar fără ca suma penalizărilor să depăşească suma la care s-au aplicat. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.12.2019.
Hotarare 7225/2019 din 19.12.2019Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2019