G***** A***** F*****
InculpatÎn temeiul art. 2 alin.1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul GAF la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. În baza art. 66 alin. (1) lit. a, b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă, respectiv interzice exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 alin. 1, la art. 66 alin. (1) lit. a, b C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Timişoara sau la o altă instituţie stabilită de Serviciul de Probaţiune pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 112 lit. f C.p. confiscă cantitatea de 2,14 grame fragmente de cannabis, rămase în urma analizelor de laborator şi depuse la camera de corpuri delicte a IGPR cu dovada seria H nr. 0204563/16.06.2016, ridicat urmare a cumpărării autorizate şi 5 g cannabis (prelevate din probele 1,3), 5 g fragmente vegetale (prelevate din proba 4), 25 g cannabis (prelevate din proba 1), 1,5 g cannabis (prelevate din proba 2), 63,5 g cannabis (prelevate din proba 3), 78 g fragmente vegetale (prelevate din proba 4). În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 112 lit. e C.pr.pen. cu aplicarea art. 16 alin. 2 din Legea 143/2000 dispune confiscarea sumei de 150 lei de la inculpat, bani proveniţi din vânzarea autorizată. În baza art. 4, art. 7 alin. 1 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat învederându-le că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul să achite în favoarea Statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.09.2019.
Hotarare 534/2019 din 19.09.2019Amână pronunţarea la data de 19.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019Amână cauza la data de 12.09.2019, pentru ca apărătorul ales al inculpatului să pună concluzii pe fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 08.08.2019Amână cauza la data de 08.08.2019, pentru emiterea unei adrese către IPJ Timiş, în vederea depunerii unui cazier actualizat pentru inculpatul GAF.
Incheiere de sedinta din 27.06.2019Amână cauza la data de 27.06.2019, pentru reemiterea unei adrese către Serviciul de Probaţiune Timiş, în vederea efectuării raportului de evaluare pentru inculpatul GAF.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Amână cauza la data de 06.06.2019, pentru a se emite o adresă la Serviciul de Probaţiune Timiş, în vederea efectuării unui referat de evaluare a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019