Dosar 101/102/2019 din 17.01.2019

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 101/102/2019
Data dosar:
17.01.2019
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.07.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Ş.M.(cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Urgenţă pentru Boli cardiovasculare şi Transplant (cu datele de identificare). Anulează decizia nr. 312/28.12.2018 emisă de pârât. Dispune repunerea reclamantului în funcţia de medic primar cardiologie la Secţia Clinică Cardiologie I Adulţi, în aceleaşi condiţii avute anterior emiterii deciziei nr. 312/28.12.2018. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite acestuia pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2019 şi data efectivei repuneri în situaţia anterioară emiterii deciziei nr. 312/28.12.2018. Anulează decizia Consiliului de Administraţie al pârâtului Institutul de Urgenţă pentru Boli cardiovasculare şi Transplant nr. 25/14.12.2018. Obligă pârâtul să prelungească durata contractului individual de muncă al reclamantului până la împlinirea de către acesta a vârstei de 70 de ani, cu condiţia ca reclamantul să îndeplinească toate cerinţele legale pentru exercitarea profesiei. Respinge restul pretenţiilor reclamantului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 9 iulie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 917/2019 din 09.07.2019
  • Sedinta din data de 25.06.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea în cauză la data de 9 iulie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2019
  • Sedinta din data de 11.06.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area în cauză la data de 25 iunie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2019
  • Sedinta din data de 28.05.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru a se depune în copie ac?iunea ce formează obiectul dosarului 1971/102/2018

    Incheiere de sedinta din 28.05.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru citarea C.N.C.D. şi pentru depunerea de înscrisuri de către pârât

    Incheiere de sedinta din 09.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD