B*** T****
PetentP*** B***
PetentÎn baza art.441 Cod procedură civilă raportat la art.59 din Legea nr.192/2006 consfinţeşte acordul de mediere dintre părţile B*** T**** şi P*** B***, având următorul conţinut: „ ACORD DE MEDIERE încheiat azi, 13 februarie 2019 , în baza contractului de mediere nr. 1 din 13 februarie 2019 În conformitate cu prevederile art. 58 alin. 1, din legea nr. 192/2006 modificată prin Legea 370/2009, privind medierea, organizarea şi exercitarea profesiei de mediator, am întocmit în formă scrisă prezentul Acord de mediere. 1. BIRO TÍMEA , având calitate de parte în procedura de mediere şi 2. PUJA BÉLA, având calitate de parte în procedura de mediere. Declarăm că în urma procedurii de mediere intermediate de Lörinczi- Dombi Zsuzsánna-Júlia, având calitatea de Mediator autorizat de Consiliul de mediere prin hotărârea numărul 4142 din 1 septembrie 2013, în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, modificată prin Legea nr. 370/2009, privind medierea, organizarea şi exercitarea profesiei de mediator, am consimţit de comun acord la încheierea prezentului act, liber exprimat şi neafectat de nici un viciu de consimţământ, am ajuns la o înţelegere totală cu privire la - partajarea imobilului situat în comuna Mugeni sat Dobeni nr.25, judeţul Harghita, înscris în cartea funciară nr.50123 Mugeni, provenită din conversia de pe hârtie a c.f. nr. 1538 Dobeni, cu nr. cadastral 50123, în întindere de 1654 mp pe care se află sub A1.1 una casă de locuit construită în anul 1965 pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle, compusă din trei camere, o bucătărie, o cămară, un antreu şi o pivniţă, sub A1.2 un grajd cu şură, construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle şi sub A1.3 un cuptor construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din cărămidă, acoperită cu ţigle dobândit în timpul căsătoriei noastre. Căsătoria noastră a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr.2651 din 21 noiembrie 2016 pronunţată în dosarul nr.2768/268/2016 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc. Subsemnaţii în timpul căsătoriei noastre am cumpărat imobilul situat în comuna Mugeni, sat Dobeni nr.25, judeţul Harghita, înscris în cartea funciară nr.50123 Mugeni, provenită din conversia de pe hârtie a c.f.nr.1538 Dobeni, cu nr. cadastral 50123, în întindere de 1654 mp pe care se află sub A1.1 una casă de locuit construită în anul 1965 pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle, compusă din trei camere, o bucătărie, o cămară, un antreu şi o pivniţă, sub A 1.2 un grajd cu şură, construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle şi sub A1.3 un cuptor construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din cărămidă, acoperită cu ţigle. După desfacerea căsătoriei noastre ne-am înţeles cu privire la sistarea comunităţii de bunuri în felul următor: imobilul situat în comuna Mugeni sat Dobeni nr.25. judeţul Harghita, înscris în cartea funciară nr.50123 Mugeni, provenită din conversia de pe hârtie a c.f. nr. 1538 Dobeni, cu nr. cadastral 50123, în întindere de 1654 mp pe care se află sub A1.1 una casă de locuit construită în anul 1965 pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle, compusă din trei camere, o bucătărie,o cămară, un antreu şi o pivniţă, sub A 1.2 un grajd cu şură, construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle şi sub A 1.3 un cuptor construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din cărămidă, acoperită cu ţigle va rămâne în întregime pe seama lui Puja Béla. B*** T**** declar că sunt de acord ca întregul imobil situat în comuna Mugeni sat Dobeni nr.25, judeţul Harghita, înscris în cartea funciară nr.50123 Mugeni, provenită din conversia de pe hârtie a c.f. nr.1538 Dobeni, cu nr. cadastral 50123, în întindere de 1654 mp pe care se află sub A 1.1 una casă de locuit construită în anul 1965 pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle, compusă din trei camere, o bucătărie, o cămară, un antreu şi o pivniţă, sub A 1.2 un grajd cu şură, construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle şi sub A1.3 un cuptor construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din cărămidă, acoperită cu ţigle să fie intabulat pe seama lui Puja Béla cu titlu de partaj. Puja Béla declar că sunt de acord ca întregul imobil situat în comuna Mugeni, sat Dobeni nr.25. judeţul Harghita, înscris în cartea funciară nr.50123 Mugeni, provenită din conversia de pe hârtie a c.f. nr.1538 Dobeni, cu nr. cadastral 50123, în întindere de 1654 mp pe care se află sub A1.1 una casă de locuit construită în anul 1965 pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle, compusă din trei camere, o bucătărie, o cămară, un antreu şi o pivniţă, sub A1.2 un grajd cu şură, construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din lemn, acoperită cu ţigle şi sub A 1.3 un cuptor construit în anul 1965, pe fundaţie din piatră, pereţii din cărămidă, acoperită cu ţigle să fie intabulat pe seama mea cu titlu de partaj. B*** T**** ss. indescifrabil. PUJA BÉLA ss. indescifrabil. Ne asumăm întreaga răspundere pentru cele declarate în prezentul acord. Prezentul acord s-a încheiat în Birou de mediator Dombi Zsuzsanna Júlia, cu sediul în Odorheiu Secuiesc Piaţa Kőkereszt nr.5 ap.8, judeţul Harghita, în 4 exemplare a câte 3 pagini, unul pentru fiecare parte, iar un exemplar va rămâne la Biroul de mediator şi un exemplar vom trimite la Judecătoria Odorheiu Secuiesc. Mediator Lorinczi-Dombi Zsuzsanna Júlia L.S. ss. indescifrabil.” Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Odorheiu Secuiesc. Pronunţată în şedinţa publică din 17 aprilie 2019.
Hotarare 1227/2019 din 17.04.2019