R** M****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1 şi 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul RM pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, inculpatul urmează a respecta, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să urmeze un curs de legislaţie rutieră. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei oraşului Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului ( din care suma de 400 lei generată faza de urmărire penală şi suma de 300 lei generată faza de judecată). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2021.
Hotarare 52/2021 din 11.03.2021Amânat pronunţarea hotărarii pentru data de 11.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2021pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 18.11.2020lipsă martor
Incheiere de sedinta din 22.07.2020pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 20.05.2020lipsă martori
Incheiere de sedinta din 15.01.2020pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 23.10.2019