G******** A***** C*******
ReclamantB***** M******* M*******
PârâtB***** C********
PârâtB*** S********
PârâtI***** C****** A******** P*** B***** M*******
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul GONCEAROV ADRIAN-CRISTIAN, în contradictoriu cu pârâţii BOGDAN MARILENA MĂDĂLINA, BOGDAN CONSTANŢA, B*** S******** şi IONICĂ CARMINA ALEXANDRA, prin reprezentant legal Bogdan Marilena Mădălina. Dispune evacuarea pârâţilor din imobilul reclamantului, situat în Timişoara, str. Amforei, nr. 9, et. 1, ap. 8, judeţul Timiş, înscris în CF nr. 402347-C1-U1 Timişoara. Dispune obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 300 euro/lună, începând cu data de 03.04.2019, data expirării termenului de 15 zile prevăzut în notificarea de evacuare comunicată la 19.03.2019, şi până la data eliberării efective de către aceştia a imobilului din Timişoara, str. Amforei, nr. 9, et. 1, ap. 8, cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă. Respinge în rest acţiunea. Respinge ca neîntemeiată solicitarea pârâtelor 1 şi 4 de obligare a reclamantului la plata unor cheltuieli de judecată. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 03.12.2021 soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 15369/2021 din 03.12.2021Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei. Menţine măsura suspendării judecăţii în dosarul 10232/325/2019, în temeiul art. 413 alin.1 pct. 1 şi alin. 3 Cod procedură civilă. Dispune trimiterea dosarului la Arhiva instanţei spre păstrare, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1927/30/2019 aflat în calea de atac a recursului, pe rolul Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu recurs pe toată perioada suspendării.
Incheiere suspendare din 08.09.2021Suspendă cauza în temeiul art.413 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 05.06.2019