E************ B**** S*
ReclamantM******* I***
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta E DISTRIBUŢIE BANAT SA, ..., reprezentată de SCA Stancu Rachitan şi Asociaţii prin av. Magdalena Marcu, în contradictoriu cu pârâtul M******* I***, ... Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1957,92 lei, reprezentând prejudiciul produs prin consumul fraudulos de energie electrică. Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată astăzi, 16.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu2514/2020 din 16.06.2020În baza art. 42 alin.6 al Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020 şi a Hotărârii Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia nr. 24/18.03.2020, se suspendă de drept prezenta cauză, urmând ca, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri în vederea fixării termenului de judecată.
Încuviinţeze pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Respinge proba cu interogatoriul pârâtului. Emite adresă către reclamantă prin care i se solicită să precizeze, sub sancţiunea suspendării cauzei prev. de art. 242 c.pr.civ., cum a stabilit numărul de zile (D) din formula de calcul, pe ce probe îşi întemeiază această estimarea, în cazul în care este vorba de o estimare şi nu de o certitudine şi, de asemenea, care e preţul kw/h şi cum a stabilit acest preţ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 31.03.2020, complet C X civil, ora 13:00, camera de consiliu, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 18.02.2020.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020