D********* C****** I*****
InculpatH******* M****** A****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1, 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen., încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 alin. 1 lit. c C.pen., de către inculpatul D********* C****** I*****, pentru lipsa plângerii prealabile. Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2020.
Hotarare 1072/2020 din 30.09.2020Stabileste pronuntarea asupra cauzei la data de 30.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2020În temeiul art.43 alin.2 din Anexa nr.1 din Decretul Preşedintelui României nr.195 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României partea I, nr.212 din 16.03.2020, constată suspendată de drept judecarea cauzei, începând cu data de 16.03.2020, până la încetarea stării de urgenţă, potrivit art.43 alin.3 din Anexa nr.1 din acelaşi Decret al Preşedintelui României. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă instanţa va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.03.2020.
Acordă termen de judecată la data de 25.03.2020 Completul P3M3C3 ora 09.00, faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul persoanei vătămate H******* M****** A****.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020