C***** E******** P*** P*****
ReclamantS* B********* S**
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii cererii, invocate de către pârâtă. Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Comuna Estelnic, cu sediul în sat Estelnic, Strada Principală , nr.175, judeţul Covasna, în contradictoriu cu pârâta SC Baumeisteir SA, CIF 11826785, înregistrată sub nr. J14/77/1999 cu sediul în Sfântu Gheorghe, str. Nicole Iorga, bl. 34 C, sc. B, parter, jude?ul Covasna. În baza art. 453 alin. l Cod procedură civilă obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 5000 lei reprezentând onorariu de avocat parţial. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată azi 30.12.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1084/2019 din 30.12.2019Amână pronunţarea pentru data de 30 decembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2019Amână pronunţarea la data de 17.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2019Amână pronunţarea la data de 03.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2019pentru administrarea probei privind interogatoriul reclamantei.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019pentru a se pronunţa asupra excepţiilor invocate de pârâta şi discutate la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 04.07.2019Respinge excepţia de necompetenţă materială a Judecătoria Târgu Secuiesc invocată de intimata S* B********* S**, cu sediul în mun. Sfântu Gheorghe, str. Nicolae Iorga, bl. 34 C, sc. B. parter, jud. Covasna. În temeiul art. 53 alin. 1/1 din Legea nr. 101/2016, constată competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Târgu Secuiesc de a soluţiona cauza ce face obiectul dosarului nr. 102/119/2019. Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 04 iulie 2019 pentru când se vor cita părţile. Prezenta încheiere poate fi atacată numai odată cu hotărârea ce va fi pronunţată în cauză. Pronunţată azi, 14 iunie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere de sedinta din 14.06.2019Amână pronunţarea pentru data de 14 iunie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2019pentru a se pronunţa asupra excepţiei invocate.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2019