P******** D* P* L**** I******* - D********** - S*** B****
ApelantF**** C****** V*******
Apelant InculpatF**** L*****
Apelant InculpatI.În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DIICOT, Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinţei penale nr. 302 din 1.10.2019 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul 1031/110/2019 cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 96 al.4 C.p. şi art.65 al.1 C.p. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: Înlătură dispoziţia de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 364/D/2017 pronun?ată de Tribunalul Bacău, întemeiată în baza dispoziţiilor art. 97 alin. 1 Cod penal. În baza art.65 al.1 C.p., aplică inculpatului F**** L***** pedeapsa accesorie a interziceriii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi k) Cod penal, pentru săvârşirea faptei supusă judecăţii. În baza art. 96 al.4 C.p. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului F**** L***** prin sentin?a penală nr. 364/D/2017 pronun?ată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3538/110/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 359/15.03.2018 a Cur?ii de Apel Bacău. În baza art.96 al.5, 44 al.2, 39 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte pedeapsa de 1 închisoare aplicată în cauză cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr.364/D/2017 pronunţată de Tribunalul Bacău în pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, la care adăuga sporul de 4 luni (reprezentând treime din cealaltă pedeapsă). Înlătură aplicarea dispoziţiilor 91, 92 şi 93 C.p., relative la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului F**** L*****. Pedepse de executat pentru inculpatul F**** L*****: 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi k) Cod penal şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi k) Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 al.3 C.p.p.cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. II. În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii F**** C****** V******* şi F**** L***** împotriva aceleiaşi sentinţei penale. În baza art. 422 C.p.p deduce din pedeapsa de executat, arestarea preventivă a inculpatului F**** C****** V******* de la 1.10.2019 la zi. În baza art. 275 al.2,4 C.p.p. obligă fiecare apelant inculpat să plătească sumele de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.01.2020.
Hotarare 115/2020 din 29.01.2020În baza art.391 alin. (1) Cprpen , din lipsă de timp pentru deliberare, Amână pronunţarea la data de 29.01.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2020În baza art.391 alin. (1) Cprpen , din lipsă de timp pentru deliberare, Amână pronunţarea la data de 22.01.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2020T. 09.01.2020 pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019În baza art. 64 al.4 şi art.68 Cod proc.pen., admite declaraţia de abţinere, formulată de domnul judecător Sorin Vasile Budeanu, cu privire la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 1031/110/2019. Constată că judecătorul Sorin Vasile Budeanu este incompatibil să participe la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 1031/110/2019, aflat în faza de judecată a apelului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 19.11.2019.
Incheiere abtinere din 19.11.2019