B*** I**
InculpatÎn baza art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul B*** I**, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 Cod penal (faptă din 21.03.2016). În baza art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul B*** I**, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal (faptă din 21.03.2016). În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin.l lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul B*** I** urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită ( respectiv 2 luni şi 20 de zile), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 (zece) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 10 luni şi 20 de zile închisoare. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani . În baza art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit. b C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Suceava. Potrivit art. 94 alin.2 C.p supravegherea executării obligaţiei prev. de art.93 alin.2 lit.b C.p se face de Serviciul de Proba?iune Suceava. În baza art. 93 alin.3 C.pen. constată că inculpatul B*** I** se află în imposibilitate de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii, din cauza stării de sănătate, conform înscrisurilor medicale depuse la dosar. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. rap. la art.91 alin.4 C.pen. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre ori în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.02.2020
Hotarare 157/2020 din 28.02.2020Stabileşte pronun?area la data de 28.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2020Admite cererea de amânare a cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 24.02.2020, ora 08:30, completul C3, sala 206, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 10.02.2020.
Incheiere de sedinta din 10.02.2020