V*** M******
InculpatÎn baza art. 396 alin.1,2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul VAMĂ MARICEL la următoarele pedepse: - 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336, alin.1 Cod penal (fapta din 10.12.2018); - 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335, alin.2 Cod penal (fapta din 10.12.2018). În baza art. 38 alin.( 1) rap. la art. 39 lit. b din Codul penal, contope?te cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare, la care va adăuga un spor obligatoriu de 2 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 1/3 din 6 luni), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 Cod penal, termen care se calculează potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 2 Cod penal, de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă. În baza art.93 alin.1 lit. a-e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului VAMĂ MARICEL să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit. b Cod penal, impune inculpatului VAMĂ MARICEL obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vaslui sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul VAMĂ MARICEL va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com.Cozmeşti, jud. Vaslui, sau a Şcolii gen. a com. Cozmeşti, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în condiţiile art. 57 raportat la art. 52 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal se face de Serviciul de Probaţiune Vaslui. În baza art. 94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin.3 se face de Serviciul de Probaţiune Vaslui. În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în regim de detenţie, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţa, precum şi în cazul în care inculpatul mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul VAMĂ MARICEL la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.06.2020.
Hotarare 815/2020 din 22.06.2020amână pronun?area la 22.06.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.06.2020stabileşte pronun?area la 15.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2020Având în vedere Hotărârea nr. 417/ 24.03.2020 a C.S.M., prezenta cauză nu intră în categoria cauzelor urgente, care se judecă pe perioada stării de urgenţă şi faţă de disp. art. 43 alin.2 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendarea de drept a judecăţii prezentei cauze pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă să fie luate măsurile ce se impun pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură.
Incheiere suspendare din 02.04.2020