Dosar 10456/271/2019/a1 din 01.07.2019

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10456/271/2019/a1
Data dosar:
01.07.2019
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.08.2019 la ora 08:30

    Complet: P7 penal-cam preliminara si jud.in prima instanta
  • Soluţionare

    În baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din 19.06.2019 emis în dosar nr. 2252/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe inculpatul Covă?dan Sebastian Patrik, trimis în judecată pentru săvâr?irea în stare de recidivă a infracţiunii de furt în formă continuată (două acte materiale), faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 228 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.(1) C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Covă?dan Sebastian Patrik. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi 12.08.2019.

    Incheierefinalacamerapreliminara1940/2019 din 12.08.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD