Dosar 10474/279/2019 din 07.10.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10474/279/2019
Data dosar:
07.10.2019
Instanta:
Judecătoria Piatra-Neamț
Departament:
Sectia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C 4 stagiar amanat
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Intrum Debt Finance AG în contradictoriu cu pârâta C********* M******. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 714, 13 de lei, reprezentând debit principal, respectiv contravaloarea serviciilor prestate. Respinge capetele de cerere privind penalităţile de întârziere şi daunele pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, ca neîntemeiate. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra-Neamţ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 29.05.2020.

    Hotararecameraconsiliu1770/2020 din 29.05.2020
  • Sedinta din data de 18.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C 4 stagiar cc
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.05.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 18.05.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2020
  • Sedinta din data de 23.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C 4 stagiar cc
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat

  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C 4 stagiar cc
  • Încheiere

    Preschimbă termenul de judecată pentru data de 18.05.2020. Se citează părţile. Se menţin dispoziţiile stabilite de instanţă la termenul anterior. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 11.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 10.02.2020 la ora 9:00

    Complet: C 3 stagiar cc
  • Amână cauza

    Amână judecare cauzei pentru data de 23.03.2020, ora 9.00, sala B, complet C4 stagiar, pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD