L**** V***** C******
PetentI************ D* P****** J******* B****
IntimatG******* A********
IntervenientA****** T***** S**
IntervenientV******** S************
IntervenientRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul L**** V***** C****** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL de POLIŢIE al JUDEŢULUI BIHOR cu sediul în Oradea , Parcul Traian, nr. 18, jud.Bihor, intervenientul forţat V******** S************, intervenientul forţat Allianz Ţiriac S.A. şi intervenientul forţat GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. Menţine procesul verbal seria PBHX nr. 258988 din data de 21.06.2019, ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.09.2020.
Hotarare 3500/2020 din 10.09.2020În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronuntarea cauzei la data de 10 septembrie 2020, urmând ca solutia să fie pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.09.2020pentru refacerea procedurii de citare
Incheiere de sedinta din 09.06.2020Suspendat de drept - art. 412 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ. raportat la Decretul Preşedintelui Romaniei nr. 195/16.03.2020
pentru obtinerea cazierului contravenţional al petentului
Incheiere de sedinta din 18.02.2020pentru introducea în cauză a societăţilor de asigurare menţionate în declaraţiile conducătorilor auto (Allianz Ţiriac şi G******* A********) şi a celeilate părţi implicate în accident, numitul V******** S************, care vor fi citaţi cu o copie de pe plângerea contravenţionale, întâmpinarea, precum şi înscrisurile care le însoţesc, încheierea de şedinţă de la acest termen, precum şi a faptului că au obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a solicita administrarea de probe şi de a invoca excepţii relative
Incheiere de sedinta din 10.12.2019