L******* N******
ReclamantC*** J******** D* P***** V*****
PârâtC*** N******** D* P***** P****** - C****** C******* D* C**********
PârâtAdmite cererea astfel cum a fost modificată. Admite contestaţia împotriva Hotărârii nr.30941/21.10.2019 emisă de CNPP- Comisia Centrală de Contestaţii şi a deciziei de pensie nr.240871/19.04.2019 Obligă pârâta C*** J******** D* P***** V***** să recalculeze cuantumul pensiei reclamantului, având în vedere veniturile brute menţionate în adeverinţa nr. 2743/01.03.2019, eliberată de Societatea Naţională a Sării SA, Sucursala Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea, începând cu data de 01.04.2019, precum şi să emită o nouă decizie în acest sens. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre pensia încasată şi cea cuvenită, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, începând cu 01.04.2019. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată în şedinţă, astăzi 29.11.2019, la sediul Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă
Hotarare 1498/2019 din 29.11.2019termen pentru comunicarea cererii precizate şi citarea CNAS.
Incheiere de sedinta din 01.11.2019Pentru a se solicita relaţii Comisiei Centrale de Contestaţii referitoare la modul de soluţionare a contestaţiei.
Incheiere de sedinta din 04.10.2019amâna cauza la 4 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.09.2019