K***** I***** I********** R* S*** - P*** R****** L****
ReclamantI***** I****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Kredyt Inkaso Investments Ro S.A, în contradictoriu cu pârâtul Irofte Ionuţ. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 184,93 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii şi 77,12 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. calculate până la data de 29.05.2017 precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 29.05.2017 până la plata integrală a debitului. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata de penalită?i de întârziere de 0.5% pe zi întârziere de la data cesiunii până la achitarea integrală a debitului. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 21.07.2020.
Hotarare 2138/2020 din 21.07.2020