I***** D*** F****** A* (***** I***** J******* D*** F****** A** L* S***** I***** R****** S*
CreditorM** R*****
DebitorAdmite în parte acţiunea
Hotarare 573/2020 din 03.06.2020În baza art. 42 alin.6 al Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, se suspendă de drept prezenta cauză pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri în vederea fixării termenului de judecată.
Citează debitoarea la noua adresă indicată cu copia acţiunii şi menţiunea că are obligaţia să depună la dosar întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată, cu menţiunea că, în cazul nedepunerii, instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului, conform art. 1018 alin 3 Cod Procedură Civilă.. Creditoarea are termen în cunoştinţă. Acordă termen la data de 06.05.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.03.2020.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Citează creditorul cu menţiunea de a depune la dosar dovada demersurilor efectuate în vederea indicării domiciliului actual al debitoarei întrucât la dosarul cauzei a fost restituit plicul cu citaţia emisă cu menţiunea „destinatarul nu mai locuieşte la această adresă” şi cu menţiunea de a-şi exprima un punct de vedere, în cuprinsul unor note, cu privire la posibilul caracter abuziv al clauzelor contractuale prin care s-a stabilit taxa de reziliere înainte de expirarea perioadei minime contractuale, raportat la dispoziţiile din Legea 193/2000 până la următorul termen de judecată. Acordă termen la data de 04.03.2020. Creditorul are termen în cunoştinţă potrivit prevederilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.01.2020.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020