Dosar 1056/40/2019 din 31.05.2019

dizolvare societate (registrul comerţului)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1056/40/2019
Data dosar:
31.05.2019
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
dizolvare societate (registrul comerţului)
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.11.2019 la ora 9:00

    Complet: ComN5
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de petenta Oficiul Naţional al Registrului Comerţului , reprezentat prin Leonte Ada - Laura, Director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în contradictoriu cu pârâta BAC FINANCIAL TRANSACTIONS SRL, având ca obiect „ îndreptare eroare materială”. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei nr. 467/28.10.2019 a Tribunalului Botoşani, în sensul că se va consemna în mod corect numele pârâtei, respectiv „BAC FINANCIAL TRANSACTIONS SRL”, în loc de „BAC FINANCIAL TRASACTIONS SRL”, cum din eroare s-a trecut. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.11.2019.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 18.11.2019
  • Sedinta din data de 31.10.2019 la ora 9:00

    Complet: ComN5
  • Termen preschimbat

    Termenul de judecată a fost preschimbat la data de 28.10.2019.

  • Sedinta din data de 28.10.2019 la ora 9:00

    Complet: ComN5
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de către reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului , reprezentat prin Leonte Ada - Laura, Director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în contradictoriu cu pârâta BAC FINANCIAL TRASACTIONS SRL. Dispune dizolvarea pârâtei BAC FINANCIAL TRASACTIONS SRL. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de dizolvare şi efectuarea formalităţilor de comunicare şi publicitate a prezentei sentinţe în condiţiile art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, respectiv comunicarea sentinţei societăţii, Oficiului Registrului Comerţului, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi publicarea în Monitorul Oficial al României – partea a IV – a şi pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data efectuării publicităţii conform dispoziţiilor art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, apelantul urmând a depune o copie a apelului la Oficiul Registrului Comerţului în care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.10.2019.

    Hotarare 467/2019 din 28.10.2019
  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 9:00

    Complet: ComN5
  • Amână cauza

    În temeiul art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă din oficiu termenul de judecată, de la data de 31 octombrie 2019, la data de 28 octombrie 2019. Dispune citarea de îndată a părţilor pentru termenul de judecată stabilit la data de 28 octombrie 2019. Pronunţată în şedinţa publică din 02 octombrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 9:00

    Complet: ComN5
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea refacerii procedurii de citare cu pârâta BAC FINANCIAL TRANSACTION SRL.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD