R** & R** S*
ReclamantL*** M*****
PârâtAdmite cererea formulată de formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., împotriva pârâtului L*** M***** şi, în consecinţă: Dispune completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 173C pronun?ată la data de 01.07.2019 de Judecătoria Huşi, în dosarul nr. 1059/244/2019, având ca obiect cerere de valoare redusă, în sensul că: Obligă pârâtul L*** M***** , la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare termenului scadenţei înscris pe fiecare factură, până la data plăţii efective. In temeiul art.453 Cod pr.civilă obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 35 lei cheltuieli de judecată, reprezentand contravaloarea publicării citatiei paratului prin publicitate. Menţine celelalte dispoziţii ale instanţei. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Huşi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.12.2019.
Hotararecameraconsiliu379C din 30.12.2019Amana pronuntarea la data de 30.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2019Amana pronuntarea la data de 19.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019Acordă termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu paratul. Dispune citarea paratului prin publicitate în conformitate cu dispoziţiile art.167 Cod pr.civilă. Se emite adresa către reclamantă prin care se pune în vederea acesteia ca înainte cu 15 zile de termenul de judecata acordat, sub sanc?iunea suspendării cauzei, să îndeplinească procedura de citare cu pârâtul prin publicitate, într-un ziar central de largă răspândire, în conformitate cu dispoziţiile art.167 Cod pr.civilă.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. cu sediul în mun. Bucureşti, strada Dr. Staicovici nr. 75, Forum 2000 Building, et. 2, Faza I, sector 5, împotriva pârâtului L*** M*****, cu domiciliul în satul Pogăneşti, com. Stănileşti, jud. Vaslui. În baza art. 1026-1033 Cod pr. Civilă obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 912,41 de lei, formată din: - 612,41 de lei reprezentând contravaloare facturi fiscale; - 50 de lei reprezentând reducerea aferentă taxei de activare a cartelelor SIM; - 250 de lei reprezentând reducerea aferentă taxei de utilizare reţea/internet pentru cartelele SIM achiziţionate. În baza art. 453 Cod procedură civilă obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul declarării apelului, cererea se va depune la Judecătoria Huşi Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.07.2019.
Hotararecameraconsiliu173C din 01.07.2019Amană pronuntarea la 01.07.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2019