F**** E****
CreditorB** C********* P****
PetentL***** D******
DebitorAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii din data de 20.11.2019 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10606/314/2019 având ca obiect încuviinţarea executării silite formulată de creditoarea F**** E****, prin B.E.J. Cristurean Paula, în sensul că, în loc de „Admite, în parte, cererea de încuviin?are a executării silite formulată de executor judecătoresc Cristurean Paula, privind pe creditoarea F**** E**** ?i pe debitorul L***** D******. Încuviin?ează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1577 pronunţată de Tribunalul Suceava la data de 20.12.2018 în dosarul nr.2863/314/2010, definitivă, în sensul obligării debitorului L***** D****** la plata către creditoarea F**** E**** a sumei de 4.573,75 lei, reprezentând diferenţă sultă, sumă la care se vor adăuga cheltuielile prilejuite de executarea silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare pentru creditor, pentru capătul de cerere respins. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava. Fără cale de atac cu privire la capătul de cerere admis. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 20.11.2019.” se va trece „Admite cererea de încuviin?are a executării silite formulată de executor judecătoresc Cristurean Paula, privind pe creditoarea F**** E**** ?i pe debitorul L***** D******. Încuviin?ează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1577 pronunţată de Tribunalul Suceava la data de 20.12.2018 în dosarul nr.2863/314/2010, definitivă, în sensul obligării debitorului L***** D****** la plata către creditoarea F**** E**** a sumei de 4.543,75 lei, reprezentând diferenţă sultă şi 1 din cheltuielile de judecată din apel, sumă la care se vor adăuga cheltuielile prilejuite de executarea silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 20.11.2019.”, cum este corect. Îndreptarea se va realiza în ambele exemplare originale ale Încheierii. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 17.12.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.12.2019Admite, în parte, cererea de încuviin?are a executării silite formulată de executor judecătoresc Cristurean Paula, privind pe creditoarea F**** E**** ?i pe debitorul L***** D******. Încuviin?ează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1577 pronunţată de Tribunalul Suceava la data de 20.12.2018 în dosarul nr.2863/314/2010, definitivă, în sensul obligării debitorului L***** D****** la plata către creditoarea F**** E**** a sumei de 4.573,75 lei, reprezentând diferenţă sultă, sumă la care se vor adăuga cheltuielile prilejuite de executarea silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare pentru creditor, pentru capătul de cerere respins. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava. Fără cale de atac cu privire la capătul de cerere admis. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 20.11.2019.
Incheiere de executare silita din 20.11.2019