S***** G*** M****
InculpatS***** G*** M****
InculpatH** J***** S****
Parte vătămatăStabileşte Noul Cod penal ca lege penală mai favorabilă cu privire la inculpatul S G M . În baza art.396 al.2 şi 10 cod procedură penală condamnă pe inculpatul S G M , la următoarele pedepse: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din Codul penal; - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de 48 alin.l Cod penal rap. la art.320 Cod penal; - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal. În temeiul art.38 al.1 cod penal constată că infracţiunile mai sus amintite sunt în concurs real şi conform art.39 lit.b cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adăugă o treime din restul pedepselor aplicate (3 luni închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art.91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art.93 al.1 cod penal obligă inculpatul S G M ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate. În baza art.93 al.3 cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei mun.Câmpia Turzii/ Primăriei com. Viişoara. În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea executării pedepsei sub supraveghere. Ia act că persoana vătămată HRK Jurecka nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul avocat oficiu pentru doamna avocat L S T în cuantum de 868 lei se suportă din fondul special al Ministerului Justiţiei. În baza art.274 al.1 cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuieli judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 02.11.2020.
Hotarare 357/2020 din 02.11.2020Amanare pronuntarea la data dd 02.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2020lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 09.09.2020lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 15.07.2020