M******** F*****
CondamnatP************ S***** M******
IntimatÎn baza art. 592 C.p.p. rap la art. 589 C.p.p. respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul M.F, în prezent deţinut în Penitenciarul Codlea. În baza art. 275 al. 2 şi 6 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 500 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză iar onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 313 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 17 Decembrie 2019.
Hotarare 1406/2019 din 17.12.2019Reia procedura de citare cu petentul la locul de detenţie, cu menţiunea din considerentele prezentei încheieri. Se efectuează notă telefonică la PNT Mioveni în vederea asigurării prezenţei petentului la următorul termen de judecată. În temeiul art. 353 alin2 Cpp constată că intimatul dobândeşte termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 17.12.2019. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019Înaintează cauza completului iniţial învestit, completul C2 penal, pentru a lua act de manifestarea de voinţă a petentului, exprimată în scris, conform declaraţiei de la f.85 din dosar. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Revine cu adresă către INML Mina Minovici, cu menţiunea de a întocmi cu privire la condamnat o expertiză medico-legală având ca obiective: 1. afectiunile medicale ale petentului condamnat, 2. daca petentul sufera de o boala care face imposibila executarea pedepsei, 3. daca tratamentul pentru afectiunile constatate se poate efectua sub paza permanenta . Revine cu adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu menţiunea de a dispune locului de detenţie transferul condamnatului în vederea transportării sub pază la INML Mina Minovici, în vederea expertizării medico-legale. Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2019. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 17.09.2019Revine cu adresă către INML Mina Minovici, cu menţiunea de a întocmi cu privire la condamnat o expertiză medico-legală având ca obiective: 1. afectiunile medicale ale petentului condamnat 2. daca petentul sufera de o boala care face imposibila executarea pedepsei 3. daca tratamentul pentru afectiunile constatate se poate efectua sub paza permanenta . Revine cu adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu menţiunea de a dispune locului de detenţie transferul condamnatului în vederea transportării sub pază la INML Mina Minovici, în vederea expertizării medico-legale. Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2019. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 August 2019.
Incheiere de sedinta din 28.08.2019Emite adresă către INML Mina Minovici, cu menţiunea de a întocmi cu privire la condamnat o expertiză medico-legală având ca obiective: 1. afectiunile medicale ale petentului condamnat 2. daca petentul sufera de o boala care face imposibila executarea pedepsei 3. daca tratamentul pentru afectiunile constatate se poate efectua sub paza permanenta . Emite adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu menţiunea de a dispune locului de detenţie transferul condamnatului în vederea transportării sub pază la INML Mina Minovici, în vederea expertizării medico-legale. Amână judecarea cauzei la data de 28.08.2019. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 August 2019.
Incheiere de sedinta din 07.08.2019Scoate cauza de pe rol şi o înaintează la judecătorul delegat la Biroul executări penale al Judecătoriei Piteşti. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică de la 16 Iulie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 16.07.2019