T****** M***** - C******
ReclamantI************ D* P****** C*******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul TOMOŞOI MARIUS-CĂTĂLIN în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI CĂLĂRAŞI. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Călăraşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 10.09.2020.
Hotarare 392/2020 din 10.09.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă”.
Având în vedere hotărârea 3 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Călăraşi din 22.01.2020 , ter. 26.03.2020
Incheiere de sedinta din 27.02.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Călăraşi din data de 22.01.2020, în care s-a decis că începând cu data de astăzi, pe durată nedeterminată, se vor judeca numai cauzele urgente printre care nu face parte şi prezenta cauză, apreciază cauza în stare de amânare
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul T****** M***** - C******, având ca obiect suspendarea Deciziei nr. 111.193 din 18.07. 2019, emisă de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN CĂLĂRAŞI. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Călăraşi. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii pe fondul cauzei la data de 30.01.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 14.11.2019.
Hotarare intermediara 769/2019 din 14.11.2019admite cererea de amânare formulată de apăărtorul reclamantului şi ptr ca apăratorul acestuia să depună împuternicire avocaţială şi dovezi privind imposibilitatea de prezentare, ter. 14.11.2019
Incheiere de sedinta din 10.10.2019