D******* D* A******** S****** B*** M***
ApelantE**** R*****
IntimatAdmite apelul declarat de apelanta Direcţia de Asistenţă Socială Baia Mare, cu sediul în Baia Mare, strada Dacia, nr. 1, judeţul Maramureş, cod fiscal 14728757, în contradictoriu cu intimatul ER, împotriva sentinţei civile nr. 3996/2019 din 05.04.2019, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, pe care o schimbă în parte astfel: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcţia de Asistenţă Socială Baia Mare împotriva pârâtului ER. Obligă pe pârâtul ER să achite reclamantei suma de 416,52 lei reprezentând chirie restantă aferentă perioadei septembrie 2015 - septembrie 2016, cu dobânda legală penalizatoare de la scadenţă şi până la achitarea efectivă şi suma de 3.733,26 lei, contravaloare utilităţi. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Maramureş, Secţia I Civilă. Pronunţată azi, 22.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 397/2020 din 22.07.2020În vederea deliberării s-a amânat pronunţarea la data de 22.07.2020, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2020Suspendat - Stare de urgenţă
Având în vedere Hotărârea nr. 2 din data de 29.01.2020 a Adunării Generale Extraordinare a judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş, s-a dispus amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020Faţă de lipsa de procedură cu apelanta s-a dispus amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019