E** C***** F****** D*** P*** R****** C**** A** A**** A*******
CreditorB** S******* S*******
PetentR******** N*****
DebitorRespinge cererea de încuviinţare a executării silite formulată de executor judecătoresc Secrieru Sînziana privind creditoarea EOS CREDIT FUNDING DAC. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19.12.2019.
Incheiere de executare silita din 19.12.2019Amână judecarea cauzei la data de 19.12.2019. Se va emite adresă către creditor EOS CREDIT FUNDING DAC, prin executorul judecătoresc Sînziana Secrieru, prin care i se va pune în vedere ca, până la termenul de judecată stabilit, să depună la dosarul cauzei, în copie, cu men?iunea conform cu originalul, titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 96/26012007 din data de 01.02.2007 în baza căruia solicită încuviinţarea executării silite, sub sancţiunea prevăzută de art. 242 din Codul de procedură civilă. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.12.2019.
Incheiere de sedinta din 05.12.2019