Dosar 10761/314/2019 din 11.11.2019

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10761/314/2019
Data dosar:
11.11.2019
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 8:30

    Complet: C7
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect „fond funciar” formulată de reclamantul Lahman Octavian, în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală de fond funciar Suceava şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.04.2021.

    Hotarare 1353/2021 din 01.04.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 8:30

    Complet: C7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 01.04.2021 Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.03.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021
  • Sedinta din data de 05.03.2021 la ora 8:30

    Complet: C7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.03.2021 Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.03.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2021
  • Sedinta din data de 11.12.2020 la ora 11:00

    Complet: C7
  • Amână cauza

    Apreciind că probele solicitate sunt concludente ?i utile solu?ionării cauzei, DISPUNE: În temeiul disp. art. 258 raportat la disp. art. 255 Cod procedură civilă, încuviin?ează pentru păr?i proba cu înscrisuri. Totodată, încuviin?ează pentru reclamant proba cu expertiză topo-cadastrală, sens în care desemnează expert în cauză, prin tragere la sor?i, pe d-l expert ?lemco Marius Bogdan (nr. 15 în listă). Stabile?te onorariu provizoriu pentru expert în cuantum de 800 lei ?i pune în vedere reclamantului, prin reprezentant conven?ional, să facă dovada achitării acestuia până la următorul termen de judecată. Pune în vedere păr?ilor să formuleze ?i să depună la dosar obiective pentru expertiza topo-cadastrală, până la următorul termen de judecată. Încuviin?ează pentru reclamant proba cu cei doi martori indica?i în cererea de chemare în judecată. Prorogă ascultarea martorilor după efectuarea ?i depunerea raportului de expertiză. Amână cauza la data de 05 martie 2021, ora 8:30, pentru când păr?ile primesc termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2020.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD