M********* A***
ReclamantL*** M******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul M********* A*** în contradictoriu cu pârâta L*** M******. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.652,83 lei, reprezentând contravaloarea folosinţei imobilului închiriat aferentă perioadei octombrie 2014 – noiembrie 2018. Respinge cererea în ceea ce priveşte debitele şi penalităţile urmărite, aferente perioadei aprilie 2012 – septembrie 2014, ca inadmisibilă. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 11.10.2019.
Hotarare 4371/2019 din 11.10.2019Stabileşte termen pentru pronunţare în 11.10.2019, pronunţarea urmând a se face, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2019