P***** A***** I***
InculpatA****** P***** F********* I************ R*****
Parte vătămatăÎn baza art.36 coroborat cu art.41 Cod procedură penală, constată că instanţa de judecată, Tribunalul Caraş-Severin, este competentă să judece cauza cu care a fost învestită. În baza art.346 alin.1, 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 23.05.2019, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr.99/P/2017, privind pe inculpatul P***** A***** I***, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.32 Cod penal raportat la art.181 al.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P***** A***** I***, urmând a stabili termen pentru judecarea cauzei după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie, în termen de trei zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 11 iulie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara51/2019 din 11.07.2019În baza art. 70 Cod procedură penală raportat la art. 66 rap. la art. 64 alin.(1) lit. f), alin. (5) Cod procedură penală, Respinge declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător BÎRSESCU ROBERT, privind participarea la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1079/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin privind pe inculpatul P***** A***** I***, având ca obiect infracţiunea prev. şi ped. de art. 32 Cod penal raportat la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 31 mai 2019.
Incheiere abtinere din 31.05.2019