C******* D* C********** S** A******** T****** S** P*** A************ J******* C** I********* G******
ReclamantA****** S* V*****
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect „pretenţii-cheltuieli de judecată”, formulată de reclamanta C.C.ŞI A.T. S.R.L., în insolvenţă, reprezentată legal prin administrator special ing. E.A.B. şi administrator judiciar CII I.G. şi convenţional prin avocat T.V. în contradictoriu cu pârâta A. S.A, reprezentată legal prin director general ing. G.B.. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 18.580,81 lei (optsprezecemiicincisuteoptzecileisioptzecisiunubani) reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de C.C. ŞI A.T. S.R.L., în dosarul nr. 1561/89/20188 al Tribunalului Vaslui, în toate fazele procesuale, suma fiind compusă din 1255,00 lei cheltuieli de cazare şi 17325,81 lei onorariu avocaţial. Respingere în rest cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată astăzi, 27.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1002/2021 din 27.04.2021având nevoie de timp pentru a delibera amână pronuntarea la data de 27.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.04.2021având nevoie de timp pentru a delibera amână pronuntarea la data de 22.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 07.04.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2021Amână pronuntarea la data de 24.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 09.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2021Amână pronunţarea la data de 25.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2021Repune cauza pe rol. Emite adresă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se solicita dosarul nr. 1561/89/2018 al Tribunalului Vaslui, respectiv dosarele nr. 1561/89/2018/a1 şi 1561/89/2018/a2 ale Curţii de Apel Iaşi. Stabile?te termen la data de 12.02.2021, ora 12:00, pentru când se vor cita păr?ile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.12.2020.
Incheiere de sedinta din 03.12.2020Amână pronunţarea la data de 03-12-2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2020Amână pronunţarea la data de 27.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020Amână pronunţrea la data de 20.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2020Amână pronuntarea la data de 12.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2020amana pronuntarea la data de 04.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2020pentru atasarea dosarului 1561/89/2018 amana judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Suspendat de drept potrivit art. 63 alin. 11 din Anexa 1 la Decretul 240/2020 al Preşedintelui României şi Hotărârii CSM din data de 18.03.2020, art. 8 alin. 1 şi 2.
pentru atasarea dosarului 1561/89/2018 amana judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 26.02.2020