N****** C********* M*****
InculpatK***** B****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin.1 C. proc. pen., constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1333/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul 1333/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe: - inculpatul N****** C********* M*****, cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal; - inculpatul K***** B****, cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de încredin?area unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ?tie că nu poseda permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul Penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 din Codul Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii N****** C********* M***** şi K***** B****. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpaţilor N****** C********* M***** şi K***** B****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.06.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 14.06.2019