C******* R***** A*****
InculpatÎn baza art.396 al. 2 şi 10 cod procedură penală condamnă pe inculpatul C R -A , în stare de arest preventiv în cauză, , la următoarele pedepse: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 4, raportat la art. 206, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) Cod penal (în dauna poliţistului D D ); - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 4, raportat la art. 206, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) Cod penal (în dauna poliţistului F T ); - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. 1 lit. a) C.pen., cu aplic. art. 41 alin.1 şi art. 43 alin 5 Cod penal. În baza art.38 al.1 cod penal constată că faptele mai sus amintite au fost săvârşite în concurs real şi conform 39 al.1 lit.b cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu 5 luni închisoare ( o treime din celelalte pedepse aplicate), în final pedeapsa de rezultantă fiind de 1 an şi 5 luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 7 raportat la art. 4, alin. 1, lit. b din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. În temeiul art. 5, alin. 5 din Legea 76/2008 informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. Ia act că persoanele vătămate F T şi D D nu au dorit să participe în procesul penal ca persoane vătămate. În temeiul art. 72 Codul penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 06.12.2019 la zi. În temeiul 399 alin. 1 Codul de procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului. În temeiul art. 112, alin. 1, lit. b din Codul penal dispune confiscarea de la inculpatul C R -A a briceagului cu buton cu mânerul de culoare maro cu lungimea lamei de 8 cm având pe lamă inscripţia Stainless. În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul avocat oficiu P A în cuantum de 868 lei se suportă din fondul special al Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 29.01.2020.
Hotarare 39/2020 din 29.01.2020