C******* I****
CondamnatÎn baza art. 587 C. proc. pen., rap. la art. 59 C. pen. 1969, admite cererea de liberare condiţionată formulată de comisia de liberări condiţionate pentru condamnatul Ciobotar Ionut, în prezent deţinut la Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 635/2013 emis de Tribunalul Timiş în temeiul sentinţei penale nr. 396/2012 a Tribunalului Timiş, atrăgându-i-se atenţia asupra art. 61 C. pen. 1969, privind revocarea liberării condiţionate, inclusiv ca urmare a săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin.1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2019.
Hotarare 1347/2019 din 18.04.2019