R**** Ş***** V*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în data de 29.03.2019 în dosarul nr. 269/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tribunalul Bistriţa-Năăsud cu inculpatul R.Ş.V., fără antecedente penale, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 480-483 Cod de procedură penală. În baza art. 342 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 480, alin. 4 Cod. Proc. Pen stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului R**** Ş***** V***** (cu datele de identificare menţionate mai sus) pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Conform art. 83 alin.1 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din Cod penal, de 2 ani de la rămânerea definitivă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă pe inculpatul R**** Ş***** V***** să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă . În baza art. 86 alin 1 din Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e din Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Bistriţa Năsăud. În baza art. 88 din Cod penal şi art. 83 alin 4 din Cod penal, atrage atenţia inculpatului R**** Ş***** V*****, asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul Rauca ?tefan Viorel a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, la data de 18.02.2016, începând cu ora 21:19 ?i că fa?ă de acesta a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pe perioada 19.02.2016-18.04. 2016; Confiscă conform disp. art. 112 al. (1) lit. f C.pen., a celor 15 tuburi de cartu?e cu glon? calibrul 22 LR pentru armă letală cu destina?ia tir sportive, aflate la Camera de corpuri delicte a I.P.J – Bistri?a-Năsăud; Stabileşte onorariul avocatului din oficiu Bilan Victor George pentru inculpatul R**** Ş***** V***** la suma de 554 lei pentru asistenţa acordată în faza de judecată, care se va suporta din FMJ. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul R**** Ş***** V***** la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 100 lei generată de faza de urmărire penală, şi 100 lei generată de faza de judecată). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi 24.05.2019.
Hotarare 151/2019 din 24.05.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 24 mai 2019;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2019