S***** M*****
InculpatCondamnă inculpatul S***** M***** la o pedeapsă de 7500 (şapte mii cinci sute) lei amendă penală, reprezentând un număr de 250 de zile amendă a câte 30 lei pe zi, pentru săvârşirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută şi sancţionată de art.334 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 104 alin. 2 C.pen., menţine liberarea condiţionată dispusă prin Sentinţa penală nr. 764 din 09.06.2017 a Judecătoriei Botoşani. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă pe inculpatul S***** M***** la plata către stat a sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2021.
Hotarare 56/2021 din 12.02.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 12.02.2021. Pronunţată azi, 02.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 02.02.2021.
Incheiere de sedinta din 20.01.2021Amână cauza ?i acordă termen pentru judecarea cauzei la data de 20.01.2021, ora 11:30, sala 206 pentru când inculpatul prime?te termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.11.2020.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Admite cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind acordare termen pentru a depune înscrisuri noi. Amână cauza ?i acordă termen pentru judecarea cauzei la data de 11.11.2020, ora 10:30, sala 206 pentru când inculpatul prime?te termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.09.2020.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Admite cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind acordare termen pentru pregătirea apărării. Se va emite o adresă către Tribunalul Ia?i pentru a comunica o copie după sentinţa penală nr. 580/22.05.2014 pronunţată în dosarul nr. 962/99/2014, însoţită de referatul specific. Amână cauza ?i acordă termen pentru judecarea cauzei la data de 30.09.2020, ora 11.00, sala 206 pentru când inculpatul prime?te termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.09.2020.
Incheiere de sedinta din 02.09.2020Se efectuează adrese către următoarele Birouri de Executări Penale: al Judecătoriei Vatra Dornei, pentru a comunica o copie după sentinţa penală nr. 151/08.11.2011 pronunţată în dosarul nr. 55/334/2011, însoţită de referatul specific, al Judecătoriei Iaşi, pentru a comunica o copie după sentinţa penală nr. 1346/19.05.2014 pronunţată în dosarul nr. 306/245/2014, însoţită de referatul specific şi al Tribunalului Suceava, pentru a comunica o copie după sentinţa penală nr. 580/22.05.2014 pronunţată în dosarul nr. 962/99/2014, însoţită de referatul specific. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 02.09.2020, ora 09.00, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul S***** M***** cu mandat de aducere, precum şi prin afişare la sediul instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.07.2020.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Constată suspendată de drept cauza penală nr. 10877/314/2019, privind pe inculpatul S***** M*****, trimis în judecată rechizitoriul nr. 4927/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplic art. 41 alin. 1 cod penal, pe durata stării de urgenţă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 06.05.2020.
Incheiere suspendare din 06.05.2020Se efectuează verificări în baza de date DEPABD cu privire la adresa de domiciliu a inculpatului S***** M*****. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 06.05.2020, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul S***** M***** cu mandat de aducere, precum şi prin afişare la sediul instanţei, dacă în baza de date DEPABD va rezulta aceeaşi adresă la care a fost citat pentru acest termen, în caz contrar, se citează cu citaţie simplă la noua adresă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.03.2020.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020