S*********** S****
PetentÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a, raportat la art. 480 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 22 mai 2019, între procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad şi inculpatul STANCU–PREDA SORIN, cercetat pentru săvârşirea infrac?iunilor de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată (3 acţiuni/acte materiale), prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele în concurs real de infrac?iuni, prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul S*********** S****, cu datele de identificare de mai sus, la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare, pentru trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) ?i b) Cod penal, pe o durată de 1 an, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) ?i b) Cod penal. În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, condamnă pe inculpatul S*********** S****, cu datele de identificare de mai sus, la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an ?i 4 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 20 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 4 luni ?i 20 de zile închisoare. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) ?i b) Cod penal, pe o durată de 1 an, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) ?i b) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul S*********** S**** să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere stabilit, obligă inculpatul sa frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Proba?iune Arad sau organizat în colaborare cu alte institu?ii. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul S*********** S**** să presteze un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei oraşului Lipova sau SC Gospodărirea Comunală Arad. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind cazurile de revocare a executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 487 Cod procedură penală raportat la art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală ?i art. 16 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, confiscă de la inculpatul S*********** S**** suma de 850 lei obţinută din vânzarea drogurilor, precum ?i cantitatea totală de 6,9473 grame cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator, în vederea distrugerii. În baza art. 7 alin. 1 raportat la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Na?ional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul S*********** S**** să plătească suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 272 Cod procedură penală dispune virarea din fondurile Ministerului Justi?iei, în contul Baroului Arad, a sumei de 554 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 septembrie 2019.
Hotarare 247/2019 din 23.09.2019T. 23.09.2019 - pentru a asigura inculpatului posibilitatea să îşi angajeze apărător ales
Incheiere de sedinta din 10.06.2019