I**** D******
ReclamantI**** M****
ReclamantF******* C**** A***** R*********** D**** E********** G************* T****
PârâtAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de instanţă din oficiu. Respinge acţiunea pentru putere de lucru judecat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei Filiaşi. Pronunţată azi, 05 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 703/2019 din 05.11.2019Constatând că întâmpinarea înaintată la dosar în cadrul procedurii prealabile a fost formulată pentru pârâtă de av. Fârţă George, însă este nesemnată şi nu a fost anexată la aceasta dovada calităţii de reprezentare a pârâtei, instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune citarea pârâtei, cu menţiunea de a preciza dacă îşi însuşeşte întâmpinarea formulată în cauză, iar în caz afirmativ, fie să se prezinte în instanţă reprezentanţii săi convenţionali pentru a o semna, fie să fie înaintată la dosar dovada calităţii de reprezentare convenţională a domnului av. Fîrţă George
Incheiere de sedinta din 22.10.2019