S* C******* D* A** T******************* S*
ReclamantA*** A******** D******
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa S.A. împotriva pârâtului A*** A******** D******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 490,73 lei, din care suma de 448,85 lei reprezintă contravaloarea apei potabile şi a serviciilor de canalizare aferente perioadei de facturare 31.03.2017-31.10.2019 şi suma de 41,88 lei, ce reprezintă penalităţi de întârziere. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, la data de 22.06.2020.
Hotarare 1289/2020 din 22.06.2020Examinând actele dosarului constată: -incidenţa cauzei de suspendare de drept a judecăţii prevăzută de art. 42 art. (6) din Decretul nr. 195/2020 („În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.”); -judecata urmează a se relua din oficiu la încetarea efectelor stării de urgenţă.
Rezolutie din 23.03.2020