B*** I*** D*****
CondamnatRespinge, ca nefondată, cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat B*** I*** D*****, deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Fixează termen de 3 (trei) luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia poate fi formulată cerere sau propunere de liberare condiţionată. În baza art. 275, al. 2 C. pr. pen. Obligă petentul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 275, al. 6 C. pr. pen. Suma de 313 lei reprezentând onorariul pentru avocat Albu Cristina, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 2654 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 04.11.2019, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.11.2019 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Hotarare 1654/2019 din 20.11.2019în vederea emiterii unei adrese către Penitenciarul Dr.Tr.Severin pentru a comunica noul proces-verbal întocmit cu ocazia discutării petentului condamnat şi o caracterizare actualizată a acestuia, acordă termen la data de 20.11.2019 pentru când se citează petentul condamnat.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019