T******* G*******
IntimatN**** G******
ApelantN**** M*******
ApelantF****** V*******
IntimatF****** I*****
IntimatAdmite apelul declarat de apelanţii NG şi NM împotriva sentinţei civile nr. 1014/2019, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosar nr. 1097/336/2019 pe care o schimbă în totalitate în sensul că respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul TG în contradictoriu cu pârâţii. Obligă intimatul să achite apelanţilor suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fondul cauzei şi suma de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată azi, 03.10. 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 512/2019 din 03.10.2019Amână pronunţarea hotărârii la termenul din data de 03.10.2019, stabilind în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2019Pentru cererile de amânare formulate de părţi. Dispune a se trimite cauza pentru repartizare ciclică, urmând a se cita ulterior părţile.
Incheiere de sedinta din 19.08.2019