B***** V* V*****
InculpatB***** V*****
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 346 alin. (1) Cod proc. penală constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4043/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul B***** V*****, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere, prevăzută de art. 335 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B***** V*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Soluţionată şi pronunţată în Camera de consiliu, azi, 16 Ianuarie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 16.01.2020