D**** N******
ReclamantD**** L****** C*******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de instituire a unui sechestru asigurător formulată de reclamantul D. N. în contradictoriu cu pârâta D.L. C.. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 01.08.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 01.08.2019Încuviinţează cererea formulată de reclamant prin apărător de acordare a unui nou termen de judecată în vederea achitării cauţiunii. Pune in vedere reclamantului prin apărător să depună la dosarul cauzei, in copie, certificatul de căsătorie al părţilor si documente cu privire la creanţa pe care creditorul o are faţă de debitoare. Amână judecarea cauzei la 01.08.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iulie 2019
Incheiere de sedinta din 30.07.2019