S***** V*******
Apelant ReclamantM********* A******* N********
Intimat PârâtU******* M******* U* 0**** J***
Intimat PârâtRespinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Ş.V. şi apelul incident declarat de pârâţii M.Ap.N şi U.M. 01498 Jucu împotriva sentinţei civile nr. 2597 din 26.09.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 1100/117/2018, pe care o păstrează. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 12.11.2019.
Hotarare 1548/2019 din 12.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 12.11.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2019Până la soluţionarea de către ÎCCJ a sesizării dispusă în dosarul nr. 704/117/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj.
Incheiere suspendare din 27.02.2019