G******* A******** S*
ReclamantS********* D* A******** R********** C*** I******** S*
PârâtJ***** S******** A*******
IntervenientAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului forţat J***** S******** A*******. Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. Groupama Asigurări S.A., în contradictoriu cu intervenientul forţat J***** S******** A*******, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Groupama Asigurări S.A. în contradictoriu cu pârâta Societate Asigurare - Reasigurare City Insurance SA, având ca obiect pretenţii şi obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,2%, calculate asupra sumei de 2.181,82 lei, începând cu data de 15.06.2019 şi până la plata efectivă a acestei sume, respectiv 30.10.2019, respingând, în rest, cererea reclamantei. Obligă reclamanta să plătească intervenientului forţat 900 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 31 ianuarie 2020.
Hotarare 417/2020 din 31.01.2020Amână pronunţarea la data de 31 ianuarie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2020T: 17.01.2020, complet C31, sala 147 - pt. a se emite adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad; pt. a se comunica cu societatea City Insurance un ex. din notele scrise depuse la dosar, cu menţiunea de a-şi exprima poziţia până la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 16.12.2019T 16.12.2019- pentru a se depune înscrisurile solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 18.11.2019