B***** A************* D* A*********** D** R****************
ReclamantS******* M******
PârâtAdmite cererea având ca obiect ac?iune în regres, formulată de reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R.), în contradictoriu cu pârâtul S******* M******. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 74029,92 lei reprezentând despăgubiri achitate persoanelor prejudiciate Crăciun Mihai Ionuţ şi Ion Alexandru şi dobânzi penalizatoare calculate de la data plăţii despăgubirilor şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată -13.05.2019, precum şi dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu data de 13.05.2019 ?i până la plata debitului principal. Respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Zimnicea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.03.2020.
Hotarare 119/2020 din 11.03.2020Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 11.03.2020, pentru când se vor cita părţile, urmând a se ataşa dosarul cu nr. 1686/339/2017 al Judecătoriei Zimnicea. Reclamanta se va cita cu menţiunea de a înainta, în copie certificată conform cu originalul, dosarul de daună întocmit în cauză. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.12.2019.
Incheiere de sedinta din 18.12.2019Amână pronunţarea la data de 18.12.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019amână cauza pentru lipsă de apărare cu pârâtul
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Admite excep?ia necompeten?ei specializate a Completului 5, invocată de instan?ă din oficiu. Dispune trimiterea dosarului la compartimentul registratură în vederea unei noi repartizări aleatorii, conform art. 200 alin. (2) C.pr.civ. ?i art. 111 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instan?elor judecătore?ti. Fără cale de atac. Pronun?ată astăzi, 15.05.2019 ?i pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019