V**** C*********
PetentI** D***
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul V**** C*********, împotriva procesului – verbal de contravenţie seria PDJY, numărul 0025161, încheiat la data de 29.07.2019 de către I.P.J. Dolj, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. DOLJ. Anulează procesul – verbal de contravenţie seria PDJY, numărul 0025161, încheiat la data de 29.07.2019 de către I.P.J. Dolj. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Filiaşi. Pronunţată azi, 04.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 793/2019 din 04.12.2019Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, pentru petent încuviinţează proba testimonială cu martorul Dina Ion, iar pentru intimat încuviinţează proba cu martorul asistent Badea Ana. Dispune citarea martorilor Dina Ion şi Badea Ana în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 04 decembrie, în vederea administrării probatoriului, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 06 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019