Dosar 110/40/2019 din 23.01.2019

acţiune în răspundere patrimonială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 110/40/2019
Data dosar:
23.01.2019
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
acţiune în răspundere patrimonială
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.06.2021 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C.MATI COM SRL Vârfu Câmpului în contradictoriu cu pârâta G******* R*****. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 15.176,62 lei reprezentând lipsă în gestiune, sumă ce va fi actualizată în funcţie de indicii de inflaţie şi dobânda legală, de la data înregistrării cererii, respectiv 23.01.2019 până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului expert. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la 15.06.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul arhivei.

    Hotarare 769/2021 din 15.06.2021
  • Sedinta din data de 02.06.2021 la ora 11:30

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână pronunţarea

    I. Disjunge judecarea cererii reconvenţionale formulată de pârâta Grigoriu Ramona în contradictoriu cu SC MATI COM SRL Dispune înfiinţarea unui nou dosar. Amână pronunţarea la data la data de 15.06.2021. În prezentul dosar amână pronunţarea la data de 15.06.2021 Pronunţată la data de 02.06.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2021
  • Sedinta din data de 06.05.2021 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru ca părţile să depună la dosar fiecare diferenţa de oborariu expert în sumă de 500 lei, sub sancţiune suspendării cererii principale sau a cererii reconvenţionale

    Incheiere de sedinta din 06.05.2021
  • Sedinta din data de 06.04.2021 la ora 11:30

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru ca expertul să depună la dosar precizări

    Incheiere de sedinta din 06.04.2021
  • Sedinta din data de 09.03.2021 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru studiul raportului de expertiză refăcut

    Incheiere de sedinta din 09.03.2021
  • Sedinta din data de 26.01.2021 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru a se reveni cu adresă către expert căruia i se va atrage atenţia că în cazul nedepunerii raportului de expertiză se va dispune sancţionarea cu amendă judiciară

    Incheiere de sedinta din 26.01.2021
  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru refacerea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru lipsa relaţiilor solicitate de la expertul desemnat în cauză la care se va reveni cu adresă cu menţiunea că în cazul în care nu va depune la dosar relaţiile solicitate până la următorul termen de judecată se va dispune sancţionarea sa cu amendă judiciară

    Incheiere de sedinta din 13.10.2020
  • Sedinta din data de 15.09.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru a se solicita relaţii de la expert

    Incheiere de sedinta din 15.09.2020
  • Sedinta din data de 07.07.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză

    Incheiere de sedinta din 07.07.2020
  • Sedinta din data de 09.06.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru a se reveni cu adresă către expertul desemnat în cauză să depună la dosar raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 09.06.2020
  • Sedinta din data de 07.04.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/2020

  • Sedinta din data de 11.02.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru a se reveni cu adresă către expertul desemnat în cauză

    Incheiere de sedinta din 11.02.2020
  • Sedinta din data de 14.01.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru a se comunica expertului desemnat în cauză obiectivele ce vor fi avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză contabilă

    Incheiere de sedinta din 14.01.2020
  • Sedinta din data de 26.11.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen la solicitarea apărătorului reclamantei pentru a depune la dosar un punct de vedere în legătură cu orele suplimentare

    Incheiere de sedinta din 26.11.2019
  • Sedinta din data de 15.10.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen la solicitarea reprezetantelor părţilor

    Incheiere de sedinta din 15.10.2019
  • Sedinta din data de 10.09.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru ca reclamanta să prezinte instanţei originalele Registrelor de intrare-ieşire pentru anii 2017 şi 2018

    Incheiere de sedinta din 10.09.2019
  • Sedinta din data de 11.06.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen acordat potrivit art.222 din Codul de procedură civilă

    Incheiere de sedinta din 11.06.2019
  • Sedinta din data de 14.05.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru ca reclamanta şi pârâta să depună la dosar precizările solicitate

    Incheiere de sedinta din 14.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD