M********* D****** P*** R*********** L**** I******** A***********
ReclamantS*** S******* P****** L***** S*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul Municipiul Dorohoi în contradictoriu cu pârâtul soc. Servicii Publice Locale SRL. Obligă pârâtul la plata sumei de 371.258,31 lei. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea sentinţei, care se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 402 din Codul de procedură civilă, la data de 23.07.2020.
Hotarare 60/2020 din 23.07.2020Amână pronunţarea în cauză pentru data de 23 iulie 2020. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09 iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2020pentru a se trimite adresă către reclamant, prin care să i se pună în vedere să achite diferenţa de onorariu expert, în cuantum de 4.500 lei şi, deliberând asupra obiecţiunilor formulate de către părţi faţă de raportul de expertiză administrat, instanţa se pronunţă în sensul respingerii, ca nefiind utile cauzei.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. (6) din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/2020.
justificat de cererea de amânare a cauzei formulată de domnul expert Miron Ioan, în vederea definitivării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză dispus spre administrare.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020pentru administrarea probei cu expertiză dispusă în cauză, în acest sens urmând să fie trimisă adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, respectiv pentru discutarea asupra probatoriului de propus spre administrare.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019