A****** I***
ReclamantS***** R**** P*** A****** N******** A F********* P****** B*******
PârâtA************ N******** A P************** D** R******
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtele Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect răspundere civilă delictuală, formulată de reclamantul A****** I***, CNP , în contradictoriu cu pârâtele Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, fiind prescris dreptul material la acţiune. În temeiul art. 19 din OUG 51/2008, ajutorul public de care a beneficiat reclamantul prin Încheierea din 17.10.2019 pronunţată în dosarul nr. 11153/1983/2019/a1 al Judecătoriei Botşani, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 14.10.2020.
Hotarare 2913/2020 din 14.10.2020Amână pronunţarea la data de 14.10.2020, pentru când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 30.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2020Încuviin?ează cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant pentru angajare avocat.
Incheiere de sedinta din 02.06.2020Suspendat datorită stării de urgenţă instituită prin Decretul nr.195/2020
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor nr. 4 din 07.02.2020 prin care s-a dispus în sensul menţinerii formei de protest adoptata prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor nr. 3/31.01.2020, şi văzând că prezenta cauza nu face parte din cauzele care se judecă în regim de urgenţă, va amâna cauza şi va acorda termen de judecată la data de 20.03.2020.
Incheiere de sedinta din 14.02.2020Admite excepţia nelegalei compuneri a completului, invocată din oficiu. Trimite cauza privind reclamantul A****** I***, în contradictoriu cu pârâţii STATUL ROMÂN - Agenţia Naţională a Finanţelor Publice Botoşani şi ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR având ca obiect pretenţii, spre o nouă repartizare aleatorie a cauzei, cu blocarea completelor CSC01, CSC02, CSC03, CSC04 şi CSC05. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.09.2019.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019