N*** V*****
PetentI************ J******* D* P****** S****** – S******** R***** -**** R****** L****
IntimatAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu, prin raportare la sentinţa civilă nr. 2049/16.07.2020, pronunţată în dosarul nr. 11144/314/2019 al Judecătoriei Suceava. Respinge, ca inadmisibilă, plângerea contravenţională formulată de petentul N*** V*****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, cu privire la procesele-verbale de contravenţie seria PSVX nr. 239244 din data de 09.11.2019 şi seria PSVX nr. 239282 din data de 09.11.2019. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.07.2020.
Hotarare 2115/2020 din 21.07.2020